26 mai – termen pentru depunerea Formularului 230 -Cererea privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat

AJFP Ialomița.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează contribuabilii persoane fizice  că pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit sau a unităților de cult, prin completarea Formularului 230 – „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”, până luni 26 mai 2025, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Formularul poate fi obținut gratuit, de la sediile organelor fiscale sau accesând portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, astfel:
a) secțiunea Asistență contribuabili, subsecțiunea Declararea obligațiilor fiscale, rubrica Toate formularele, cu explicații;
b) formularul PDF inteligent – secțiunea Servicii online, subsecțiunea Descărcare declarații electronice,  rubrica Descarcăre declarații  electronice .
Formularul 230 “Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” se completează și se depune astfel:
– prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, secțiunea Depunere Declarație unică și alte formulare SPV-PF accesând linkul: https://formularespv-pf.anaf.ro/;
– prin portalul e-guvernare;
– direct la registratura organului fiscal competent (în raza căruia contribuabilul își are domiciliul), în nume propriu;
– prin poștă cu confirmare de primire;
– sau se poate opta pentru depunerea cererii la entitatea nonprofit/unitatea de cult, beneficiara sumei.
Entitatea nonprofit/unitatea de cult care primește cereri de la contribuabili are obligația de a transmite la organul fiscal competent doar prin mijloace electronice de transmitere la distanță, formularul «Situație centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230».

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*