Un autoturism s-a făcut scrum în stația de taxare de la Fetești. FOTO: ISU Ialomița
Pompierii Stației Fetești au intervenit miercuri, 2 august, în jurul ore 14.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, chiar în stația de taxare. Nicio persoană nu a fost rănită, dar autoturismul a ars în totalitate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la fața locului a fost trimisă de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar echipa de intervenție a depus eforturi susținute pentru a controla flăcările care amenințau să se extindă. Din păcate, incendiul a evoluat rapid, iar autoturismul a fost complet distrus în scurt timp.
Un autoturism s-a făcut scrum în stația de taxare de la Fetești. FOTO: ISU Ialomița
Potrivit cercetărilor preliminare, cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind un scurtcircuit electric. Un cablu electric defect sau neizolat corespunzător a generat scântei care au dus la declanșarea focului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Codul galben de caniculă a fost prelungit pentru județul Ialomița. Meteorologii informează că valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în […]
Poliţiştii din cadrul Secției 6 Ion Roată, au efectuat în cursul zilei de 11 ianuarie o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Ion Roată, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, vineri 20 octombrie 2023, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal cu privire la aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare: – Formularul […]
Be the first to comment