VIDEO Un grup de cetățeni romi întorși din Franța a fost păzit de jandarmi și poliție în Gara CFR Urziceni

Cetățenii romi au așteptat sub pază un microbuz al Prefecturii Ialomița. FOTO Captură Video

În plină pandemie de coronavirus COVID-19, 17 romi, veniți în noaptea de 20 spre 21 martie din Franța și ajunși cu trenul la Urziceni, au fost izolați de polițiști și jandarmi în gară. Până la apariția forțelor de ordine, alte două persoane care făceau parte din același grup au fugit, fiind căutate de autorități.

Grupul a ajuns în România, pe aeroportul Otopeni, unde au declarat autorităților că au cu ce să se deplaseze la domiciliu, în localitățile Andreșești și Căzănești. Drept urmare, au fost transportați în Gara de Nord. De aici s-au urcat în tren și au coborât în Urziceni, unde au atras atenția autorităților.

„Cetățenii de etnie romă au declarat în Aeroportul Otopeni că au mijloc de transport. Dacă ar fi spus că nu au cu ce ajunge în localitățile de domiciliu, noi am fi mers în mod organizat să îi ducem în localitățile Căzănești și Andrășești de unde sunt ei, dar au indus în eroare autoritățile. În Urziceni au atras atenția polițiștilor și jandarmilor prin faptul că umblau într-un grup compact și care i-au oprit și au așteptat să ne organizăm. Este vorba de 17 persoane care au fost duse cu un mijloc de transport în localitățile de domiciliu. Se fac cercetări pentru depistarea a altor două persoane din același grup, care au plecat înainte de intervenția oamenilor legii“, a declarat pentru ILnews.ro, prefectul județului Ialomița, Tonița Manea.

Teoretic, toți cei în cauză ar trebui să stea cel puțin în izolare pentru următoarele două săptămâni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*