Polițiștii, pe străzile din Ialomița. FOTO Arhiva ILnews
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Slobozia, în timp ce conduceau un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejuărilor în care s-a produs evenimentul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Jandarmii ialomițeni au executat, în perioada 31 decembrie 2025 – 04 ianuarie 2026, un număr de 54 de misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea […]
Declarația unică se utilizează atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul 2020. Declarația unică se depune de către persoanele […]
Pompierii ialomițeni au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07.20 pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă din comuna Săveni. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la fața locului […]
Be the first to comment