Tânără lovită de autoturism în timp ce încerca să traverseze o stradă din Broșteni. FOTO IPJ Ialomița
O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns, luni, 15 februarie, la spital, fiind lovită de autoturism în timp ce încerca să traverseze o stradă din Broșteni.
Potrivit IPJ Ialomița, luni, în jurul orei 15.00, pe raza comunei Broșteni s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton.
„Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 37 de ani, conducea un autoturism pe DN2A, în localitatea Broșteni, a lovit o tânără în vârstă de 19 ani, ce se angajase în traversarea străzii”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.
Victima a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la spital.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul Drager, acesta indicând o valoare negativă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un incendiu de vegetație s-a produs astăzi între Dragoș Vodă și Ciulnița, iar circulația mai multor trenuri a fost afectată. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a informat că circulația feroviară pe Magistrala București […]
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au depistat pe raza localității Țăndărei un vehicul condus de un tânăr, în vârstă de 15 ani. Potrivit IPJ Ialomița, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale […]
Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița anunță că realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor de recoltă pentru speciile de animale strict protejate, respectiv lup și pisică sălbatică. Potrivit prevederilor metodologiei de […]
Be the first to comment