Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de refulare de la nivelul rezervorului echipele RAJA vor sista – joi 06 iulie 2023 în intervalul orar 09.00 – 17.00 furnizarea apei potabile către toți consumatorii din cartierul Buliga din orașul Fetești.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii ialomițeni au fost solicitați sâmbătă seară, în jurul orei 19.25, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Valea Măcrișului. Potrivit ISU Ialomița, spre […]
Jocurile de noroc fac parte dintr-o industrie dinamică ce se actualizează în mod continuu. Periodic apar noi jocuri și furnizori ce aduc elemente de noutate. Totodată, apar și cazinouri noi cu oferte diversificate și adaptate […]
O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite, într-un grav accident rutier ce a avut loc luni, 25 iulie, pe raza comunei Bărcănești. Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate a reieșit că în […]
Be the first to comment