
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Țăndărei, la locuințele unei persoane neautorizate în vederea deținerii, portului și folosirii armelor letale sau neletale.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o armă letală, respectiv o pușcă de vânătoare cu alice și o arma neletală supusă autorizării, ambele deținute fără drept” – IPJ Ialomița.
Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei cercetate în cauză.
Be the first to comment