Părțile de cadavru, găsite pe un teren din Slobozia, aparțin unei femei de 75 de ani

Căutări ale poliției. FOTO Captură video

Polițiștii au stabilit că părțile de cadavru care au fost găsite pe un teren din Slobozia aparțin unei femei de 75 de ani.

Potrivit IPJ Ialomița, astăzi, 1 februarie,  au fost continuate verificările în teren, în extravilanul municipiului Slobozia fiind  descoperite de polițiști părți ale unui cadavru ce pare a fi dezmembrat de animale.

„Părțile cadavrului vor fi ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală Ialomița, unde urmează să fie supuse expertizării pentru a se stabili cauza și momentul producerii decesului.

De asemenea, se va încerca stabilirea identității victimei prin proceduri medico-legale specifice.

Polițiștii continuă verificările pentru a clarifica împrejurările în care au ajuns părțile cadavrului în zona respectivă” – IPJ Ialomița.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că părțile de cadavru aparțin unei femei în vârstă de 75 de ani, din municipiul Slobozia.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*