Ambulatoriul din fetești începe să prindă contur. FOTO Primăria Fetești
Proiectul municipalității din Fetești, „Extinderea și dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriului din structura Spitalului Municipal „Anghel Saligny“, Axa prioritară 8 este la momentul de față în faza de execuție.
La momentul de față, fundația și demisolul clădirii sunt în lucru și următoarele etape ale construcției sunt în pregătire. În paralel echipa de implementare a proiectului lucrează la evoluția sa, pregătindu-se faza de dotare cu echipamente medicale moderne a noului ambulatoriu.
Reamintim că Uniunea Europeană acoperă 98% din valoarea de 10.692.543 lei a proiectului. Termenul de finalizare a lucrărilor este ianuarie 2021. Această facilitate va permite furnizarea de servicii ambulatorii de calitate locuitorilor Municipiului Fetești și celor din localitățile limitrofe.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au desfășurat pe 17 august o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, protejarea patrimoniului și prevenirea accidentelor rutiere. În timpul verificărilor au fost legitimate 70 de persoane și […]
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița va desfășura, miercuri, 16 aprilie, de la ora 12.00, un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren – tip JOINT, pentru gestionarea […]
Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, se va desfășura miercuri, 22 iulie, începând cu ora 10:00. Potrivit Inspectoratului Școlar Judeșean Ialomița, la nivelul județului, la începutul anului școlar s-au […]
Be the first to comment