Accident rutier pe DN 2, în apropiere de Urziceni. FOTO ISU Ialomița
Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 10 aprilie în jurul orei 19.15, după ce un autoturism s-a răsturnat în afara șoselei, pe DN 2, în apropiere de Urziceni.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, salvatorii s-au deplasat de urgență la locul accidentului cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ Ialomița – substația Urziceni, venit în sprijin.
„În urma accidentului a rezultat o victimă, conștientă și neîncarcerată, bărbat cu vârsta de aproximativ 39 de ani. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical bărbatului, ulterior acesta a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Accident rutier pe DN 2, în apropiere de Urziceni. FOTO ISU Ialomița
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2024, conform selecției naționale, T.V.A. în valoare de 6,59 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate autocompensări din T.V.A.-ul de rambursat […]
Contribuabilii/ plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridica, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent sunt obligați, începând cu data de 01 […]
Un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton s-a petrecut în cursul zilei de luni, 20 decembrie, în jurul orei 15.00, în localitatea Ograda. Potrivit IPJ Ialomița, în urma verificărilor efectuate a reieșit că […]
Be the first to comment