Adolescentă de 14 ani, accidentată în timp ce traversa o stradă din Bărbulești prin loc nepermis. FOTO IPJ Ialomița
În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 12:00, pe raza comunei Bărbulești s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unui pieton.
Potrivit IPJ Ialomița, din cercetări a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Urziceni conducea un autoturism pe DN1D, în interiorul localității Bărbulești, ar fi acroșat o minoră de 14 ani, ce se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Victima a fost transportată la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Municipiul Slobozia a trecut în a doua jumătate a Planului de Mobilitate Urbană, cu încă un proiect accesat, în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Investiția va fi realizată din fonduri europene, iar contractul […]
Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital în seara zilei de duminică, 28 noiembrie, după ce, în jurul orei 22.00, a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DJ 201, în satul […]
În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului. Astfel, […]
Be the first to comment