Cetățean moldovean, depistat în trafic fără drept de a conduce. FOTO cu rol ilustrativ
Un bărbat ce avea interzis dreptul de a conduce autovehicule este cercetat penal, pentru conducere pe drumurile publice fără permis, după ce a fost prins la volan pe raza orașului Țăndărei.
Potrivit IPJ Ialomița, luni, 22 noiembrie, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic, pentru verificări, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din orașul Țăndărei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că pe numele șoferului există o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Rareș Negoiță de la CSM Unirea Slobozia a ocupat locul 2 la Campionatul Național de Scrimă, categoria Speranțe. „Evoluție excelentă și rezultat pe măsură obținut de talentatul nostru sabrer, Rareș Negoiță, la Campionatul Național de […]
Nicolae Goidea reia funcția de manager al secției de handbal a CSM Unirea Slobozia, după o pauză de doi ani. El a mai ocupat această poziție între 2017 și 2022, perioadă în care echipa a […]
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița anunță că luni, 13 iulie, de la ora 10, în Foaierul Sălii de Festivități a Consiliului Județean Ialomița va avea loc semnarea mai multor contracte de finanțare din cadrul […]
Be the first to comment