Tratament aerian cu biocide. FOTO Primăria Fetești
Primăria Municipiului Fetești prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat (DADPP) va efectua în zilele de 12 și 13 mai un tratament aviochimic pentru combaterea insectelor de disconfort – țânțari, muște, căpușe, etc.
Potrivit reprezentanților Primăriei Fetești, acțiunea se va efectua cu o aeronavă utilitară în toate cartierele orașului, precum și în zona pădurilor limitrofe, fiind programată pentru zilele de 12 și 13 mai, în intervalul orar 6.00 – 10.00.
Substanța folosită – AQUA K-OTHRINE EW 20 face parte din categoria “biocide” și este avizată de Ministerul Sănătății.
Totodată, apicultorii din zonele menționate sunt sfătuiți să ia măsurile care se impun în astfel de situații, pentru protejarea familiilor de albine.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 156,31 milioane lei, cu 27,66 milioane lei mai mult […]
Primăria comunei Cosâmbești derulează, în această perioadă, două investiții majore, aflate în diferite etape procedurale, dar esențiale pentru dezvoltarea localității. Primul proiect vizează asfaltarea drumurilor de exploatare, finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Agenția […]
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în data de 11 martie, în jurul orei 19.00, au efectuat semanal de oprire unui vehicul ce circula pe strada Bărăganului din localitatea Bordușani. Potrivit IPJ Ialomița, […]
Be the first to comment