RAJA a anunțat că astăzi, 7 august 2025, a fost înregistrată o avarie la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești, județul Ialomița. Echipele de intervenție s-au mobilizat pentru remedierea defecțiunii, iar lucrările se desfășoară în intervalul orar 10.45 – 13.30.
Din cauza acestei avarii, furnizarea apei potabile este întreruptă temporar pentru locuitorii de pe străzile Gării, Câmpului, Agricultori, Narciselor și Teiului.
Reprezentanții RAJA își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că lucrările vor fi finalizate cât mai rapid, pentru ca furnizarea serviciului să fie reluată în condiții normale.
“Echipele noastre lucrează deja la fața locului pentru remedierea avariei și repornirea alimentării cu apă în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții companiei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Forţe de ordine cu efective mărite au acţionat ieri după-amiază pe raza municipiului Urziceni și comunei Bărbulești, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă rutieră, precum şi verificarea măsurilor […]
Polițiștii din Ialomița vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână și vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a patrimoniului acestora, […]
La un an de la semnarea contractului de concesiune, compania Avant Airports anunță progresele realizate în dezvoltarea și construcția Aeroportului Alexeni, un proiect strategic destinat să devină cel mai mare hub cargo din Europa de […]
Be the first to comment