Zeci de polițiști și jandarmi au descins, joi, în Bărcănești, într-o acțiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

Acțiune de amploare cu efective mărite la Bărcănești. FOTO IPJ Ialomița
Acțiune de amploare cu efective mărite la Bărcănești. FOTO IPJ Ialomița

Peste 80 de efective ale poliției și jandarmeriei au descins ieri după – amiază în comuna Bărcănești, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică şi siguranță rutieră, precum și în vederea respectării măsurilor instituite în perioada stării de alertă.

Potrivit IPJ Ialomița, 87 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică, investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale, precum și 29 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Ialomița, au desfășurat o acțiune de amploare pe raza comunei Bărcănești, în vederea prevenirii infracționalității stradale, riscului rutier precum și respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic au amprentat și fotografiat 77 de persoane depistate pe raza localității Bărcănești, fiind de asemenea legitimate 480 de persoane și controlate peste 236 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care pe timpul desfășurării acțiunii au fost depistați la volan încălcând normele rutiere, în valoare de peste 36.335 de lei.

De asemenea a fost reținut un permis de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare pentru expirarea inspecției tehnice periodice.

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală. Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, în valoare de 27.000 de lei.

Pentru neregulile constatate au fost confiscate produse în valoare de 2.209 lei, respectiv 30 litri de băuturi alcoolice, precum și 132 de kilograme de legume și fructe, comercializate fără documente de proveniență.

„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Ialomița, echipajele de polițiști acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*