Miercuri dimineața, începând cu ora 10.00, va avea loc un nou exercițiu “Miercurea alarmelor”.
Sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populației civile asupra apariției pericolului.
Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfășoară exerciții de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primarul ales al municipiului Slobozia, Dragoș Soare, va depune, sâmbătă, jurământul de învestitură în funcție, ceremonie la care și-a anunțat prezența și premierul României, Ludovic Orban. În conformitate cu Ordinul Prefectului Județului Ialomița nr. 552 […]
Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomița a efectuat în perioada 3 decembrie 2020 – 7 ianuarie 2021, acţivități specifice pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare. Prin personalul de specialitate a asigurat expertizarea unei cantități […]
Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în iulie, conform selecției naționale, TVA în valoare de 14,73 milioane de lei, cu 9,49 milioane lei decât în aceeași lună a anului 2021. […]
Be the first to comment