Un bărbat a murit după ce a mers să se scalde în lacul Fundata

Bărbat decedat la scăldat în lacul Fundata. FOTO ISU Ialomița
Bărbat decedat la scăldat în lacul Fundata. FOTO ISU Ialomița

Un bărbat a murit, luni, înecat în lacul Fundata din județul Ialomița, cadrele medicale nereușind să-i salveze viața deși au încercat să-l resusciteze mai mult de 30 de minute.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, bărbatul, în vârstă de 61 ani, se afla la agrement pe malul lacului Fundata, când a decis să se răcorească în apa lacului, intrând la scăldat.

„Din nefericire, la scurt timp i s-a făcut rău, pierzându-și cunoștința. Persoana care îl însoțea a cerut ajutoare la numărul unic 112 în jurul orei 13.30, iar în cel mai scurt timp către locul evenimentului au pornit un echipaj de căutare-salvare și unul de prim ajutor cu autospecialele specifice de la Detașamentul Slobozia, precum și o echipă medicală cu o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița”, au precizat sursele citate. 

Bărbatul a fost scos rapid din lac și i s-au aplicat manevre de resuscitare mai bine de 30 de minute, dar, din păcate, acestea au fost în zadar, fiind constatat decesul.

Bărbat decedat la scăldat în lacul Fundata. FOTO ISU Ialomița
Bărbat decedat la scăldat în lacul Fundata. FOTO ISU Ialomița

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*