Tânăr rănit după ce, beat fiind, a trecut cu autoturismul printr-un gard și s-a răsturnat în curtea unei gospodării din Gimbășani

Tânăr rănit într-un accident rutier petrecut în Gimbășani. FOTO IPJ Ialomița

Un tânăr de 24 de ani a ajuns la spital în seara zilei de duminică, 28 noiembrie, după ce, în jurul orei 22.00, a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DJ 201, în satul Gimbășani.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, din cercetările efectuate a reieșit că, în timp ce tânărul, din localitatea Mărculești, conducea un autoturism în interiorul localității Gimbășani, a pierdut controlul asupra volanului, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă, a lovit mai mulți copaci de pe marginea drumului, a trecut prin gardul unei locuințe și s-a răsturnat în curtea imobilului.

În urma accidentului șoferul a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*