Șofer prins la volan într-o stare apropiată de coma alcoolică, pe raza comunei ialomițene Coșereni

Dosar penal pentru 2,19 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un bărbat de 41 de ani, din Coșereni, s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce a fost depistat la volanul unui autoturism, pe raza comunei, în timp ce avea o alcoolemie de peste 2 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, în cursul zilei de miercuri, 18 noiembrie, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza comunei Coșereni.

„La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat în vârstă de 41 ani, din comuna Coșereni, care în momentului controlului emana o puternică halenă alcoolică. Acesta a fost testat alcoolscop cu etilotestul Drager, rezultând un test respirație de 2,19 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Conducătorul auto a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*