Semafoare inteligente, pentru creșterea siguranței pietonilor și conducătorilor auto, instalate în Fetești

Semafoare inteligente, pentru creșterea siguranței, instalate în Fetești. FOTO Primăria Fetești

La începutul săptămânii viitoare se va semna contractul de achiziție publică “Servicii de proiectare și execuție lucrări” pentru cea de-a doua etapă a obiectivului de investiții privind semaforizarea intersecțiilor străzii Călărași cu străzile Ceahlăului, Bănățenilor, respectiv Promenadei-Jandarmeriei, din Fetești.

Potrivit Primăriei Fetești, proiectul prevede montarea unui automat de semaforizare în cele trei intersecții, montarea de stâlpi metalici pentru susținerea echipamentelor de semaforizare, montarea de semafoare rutiere și pietonale cu butoane pentru pietoni, precum și montarea de dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

În prima etapă se va elabora proiectul tehnic. Termenul de depunere al acestuia este de două luni de la data semnării contractului.

În cea de-a doua etapă se vor executa lucrările necesare și se vor monta echipamentele, termenul de finalizare a acestora fiind de șase luni de la data începerii lor.

Proiectul este susținut cu fonduri nerambursabile alocate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (300 000 lei), precum și din bugetul local (479 419 lei)

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*