Pompierii ialomițeni au reluat, marți dimineață, acțiunile de căutare a bărbatului dat dispărut după ce s-a răsturnat cu barca pe Dunăre.
„Căutările pentru persoana posibil înecată în brațul Borcea au fost reluate. Se intervine cu două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o barcă pneumatică”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița.
Luni seară, în jurul orei 20.30, printr-un apel la 112 a fost solicitat sprijinul pompierilor întrucât, pe brațul Borcea, la km naval 20, pe raza localității Făcăeni, se răsturnase o barcă în care se aflau doi bărbați, cu vârste de aproximativ 38, respectiv 50 de ani. Unul dintre bărbați a fost salvat și scos la mal de o barcă de pescari, iar celălalt a fost dat dispărut, posibil înecat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Emil Cătălin Grigore, a acordat un interviu jurnalistului Adrian Boioglu pentru ILnews. Tema discuției a fost proiectul de buget pentru județul Ialomița în 2022. Astfel, Emil Cătălin Grigore a spus că […]
În contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății a pandemiei cauzate de noul coronavirus COVID – 19 și pentru prevenirea infectării cu SARS CoV-2, se impune asigurarea sănătății, securității și protecției angajaților D.S.V.S.A. Ialomița […]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele s-au sesizat din oficiu, cu privire la apariția în spațiul public a unor imagini de la un priveghi ce a avut loc în seara de […]
Be the first to comment