Recomandări ale ISU Ialomița pentru prevenirea incendiilor cauzate de arderile necontrolate de vegetație uscată

Recomandări pentru prevenirea incendiilor cauzate de arderile necontrolate de vegetație uscată. FOTO ISU Ialomița

În ultima perioadă, pompierii au intervenit pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, produse pe raza județului Ialomița, în care flăcările s-au întins cu repeziciune pe suprafețe mari de teren. Drept urmare, pompierii ialomițeni fac apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița aduce la cunoștință prevederile generale, care trebuie să fie respectate la arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale, în fapt măsurile minime de prevenire în acest sens fiind următoarele:

  • condiții meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale în cantități, astfel încât, arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de cinci metri;
  • desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; -supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 de metri față de locurile cu pericol de explozie – gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri față de materialele sau substanțele combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare.

Pe terenurile în pantă, arderea vegetației uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută numai după obținerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. 163/2007.

Emiterea permisului se face prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau persoana desemnată în acest sens.

În zona de siguranță a liniilor de cale ferată, drumuri, rețele electrice, rețele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile și gaze, clădiri și suprafețe împădurite, vegetația uscată se va curăța, fiind interzisă utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.

Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor.

Atragem atenția, că în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți” se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*