Razie de amploare în Slobozia. Au fost aplicate amenzi de peste 60.000 de lei și trei infracțiuni constatate 

Acțiune a polițiștilor. FOTO Poliția Română

Polițiștii au desfășurat o razie de amploare în municipiul Slobozia, în urma căreia au aplicat 105 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 de lei, și au constatat trei infracțiuni în flagrant delict. Acțiunea a inclus controale în trafic, la societăți comerciale și în zona unităților de învățământ, fiind verificate inclusiv cazuri de comercializare a produselor din tutun către minori.

Acțiunea a avut loc în 30 septembrie, între orele 07:00 și 15:00, și a fost organizată de Poliția Municipiului Slobozia, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Ialomița, în cooperare cu Poliția Locală Slobozia și Registrul Auto Român Ialomița.

Potrivit polițiștilor, razia a urmărit creșterea gradului de siguranță în municipiu, prevenirea faptelor antisociale și verificarea respectării legislației de către operatorii economici.

În cele opt ore de controale, oamenii legii au verificat peste 250 de autovehicule și au legitimat 280 de persoane. De asemenea, au fost controlate două transporturi de material lemnos și patru societăți comerciale.

Pentru neregulile descoperite au fost aplicate 105 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală a depășit 60.000 de lei.

Polițiștii au reținut două permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare și au retras două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Totodată, în timpul raziei au fost constatate trei infracțiuni în flagrant delict.

O componentă a controalelor a vizat respectarea legislației referitoare la comercializarea produselor din tutun către persoanele minore.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat operatori economici care ar fi vândut astfel de produse minorilor. Pentru aceste abateri au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei.

Acțiunea polițiștilor s-a extins și în unitățile de învățământ din Slobozia. Au fost organizate 11 activități preventive, la care au participat aproximativ 250 de elevi și cadre didactice.

Discuțiile au vizat prevenirea violenței și a delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor și informarea elevilor cu privire la riscurile consumului de tutun și al altor produse destinate exclusiv adulților.

Printre cazurile descoperite în timpul raziei se numără cel al unui bărbat oprit de polițiști în jurul orei 08:00, pe Șoseaua Amara din Slobozia.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere. În plus, autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică și polița de asigurare obligatorie valabile.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt caz a fost descoperit în urma verificării unei societăți comerciale din Slobozia care are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor.

Polițiștii au identificat peste 72.000 de kilograme de deșeuri și 1.500 de litri de ulei uzat, despre care au stabilit că erau depozitate în spații neautorizate și fără respectarea condițiilor prevăzute în autorizația de mediu.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, pentru eliminarea, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*