Razie de amploare în Bordușani

Razie a polițiștilor. FOTO Poliția Română

Polițiștii au desfășurat în data de 12 iunie a.c., în intervalul orar 18:00–22:00, pe raza comunei Bordușani o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice, precum și prevenirea și combaterea faptelor ilegale.

Potrivit IPJ Ialomița, în urma activităților de control și a neregulilor constatate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 198.000 lei.

„De asemenea, au fost legitimate 205 persoane și au fost verificate 94 de autovehicule, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea incidentelor.

În urma controalelor economice și a verificărilor efectuate la operatori economici, au fost constatate abateri de la prevederile legale privind relațiile de muncă și normele sanitar-veterinare, fiind aplicate sancțiuni și dispuse măsuri complementare, inclusiv suspendarea temporară a activității unei unități comerciale până la remedierea deficiențelor.

Totodată, în cadrul unui control la o societate comercială au fost identificate două busturi de mistreț cu trofeu, pentru care nu existau crotalii sau documente de proveniență. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești” – IPJ Ialomița.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul lnspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*