Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni în Țăndărei

Străzile din Țăndărei au fost luate cu asalt de poliție. FOTO arhiva IPJ Ialomița

Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au acționat, joi, 25 februarie, pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, precum și pentru reducerea riscului rutier de producere a accidentelor de circulație. Au fost aplicate peste 70 de contravenții și verificate aproape 100 de autovehicule.

Potrivit IPJ Ialomița, 40 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică, investigații criminale, arme, exploziv și substanțe periculoase, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale, precum și 17 jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița, au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza orașului Țăndărei.

Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate 254 de persoane și controlate 97 de autovehicule.  Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 71 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 21.900 de lei, astfel: patru amenzi la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, trei sancțiuni pentru nerespectarea OG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 20 de persoane au fost amendate pentru încălcarea regulilor de circulație, 39 pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție, precum și cinci sancțiuni la alte acte normative.

De asemenea, în cadrul filtrelor rutiere au fost retrase cinci certificate de înmatriculare și reținut un permis de conducere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*