Primăria Fetești continuă lucrările de asfaltare pe strada Țăndărei

Continuă lucrările de asfaltare pe strada Țăndărei. FOTO Primăria Fetești

Primăria municipiului Fetești anunță că în cursul serii de miercuri, 6 aprilie, se va turna primul strat de asfalt pe al doilea tronson al străzii Țăndărei, după ce, marți seară, au avut loc lucrări similare pe primul tronson. Asfaltarea ultimului tronson a fost programată pentru seara zilei de 7 aprilie.

În timpul executării acestor lucrări, se va întrerupe circulația rutieră pe strada Țăndărei, iar conducătorii auto sunt rugați să folosească rute alternative și să urmeze indicațiile polițiștilor locali, care coordonează traficul rutier în această zonă.

De asemenea, zilele trecute a fost turnat primul strat de asfalt și pe strada Școlii, iar după ce se vor finaliza lucrările pe strada Țăndărei, se va interveni pe străzile: Mihail Sadoveanu, Aviației, Bărăganului, Serei, Veșniciei și Cătinei.

Lucrările fac parte din cadrul proiectului european „Sistem Integrat de Transport Durabil în Municipiul Fetești”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*