Președintele Consiliului Județean Ialomița acuză că proasta gestionare a crizei de către DSP Ialomița și Prefectură poate afecta și mai tare sănătatea ialomițenilor

Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița FOTO CJI
Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița FOTO CJI

Eforturile imense pe care ialomițenii le-au făcut pentru a sta acasă, precum și eforturile financiare ale Consiliului Județean Ialomița care a alocat mai multe tranșe de bani către spitalele din județ pot deveni inutile, din cauza incompetenței DSP Ialomița și a Prefecturii, transmite președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru.

Pentru președintele Consiliului Județean, este absolut de neînțeles de ce împiedică DSP Ialomița instituirea carantinei în Bărbulești când situația este extrem de gravă – 56 de cazuri de infecție cu coronavirus și sute de contacți. Ca și comparație, Țăndăreiul a fost închis după 26 de cazuri confirmate.

Am făcut acum câteva săptămâni un apel public către Ministrul Sănătății să-l demită pe Dan Noel, directorul DSP Ialomița. Reiau acest apel pentru că în joc este chiar sănătatea ialomițenilor.
Gheorghe Tinel, liderul PNL Ialomița, cel care-i girează în continuare incompetența, face un rău enorm județului. Din cauza faptului că directorul DSP nu a avut grijă să ia toate măsurile necesare și la timp, localitățile Țăndărei și Bărbulești au devenit focare de infecție.
Degeaba am alocat fonduri de aproximativ 4 milioane de lei către spitale – Spitalul Județean de Urgență Slobozia – 2.272.000 lei; Spitalul Municipal „Anghel Saligny” Fetești – 910.000 lei; Spitalul Municipal Urziceni – 480.000 lei; Spitalul Orășenesc Țăndărei – 290.000 lei și către alte instituții, precum ISU Ialomița pentru a achiziționa diferite echipamente medicale, dacă instituțiile responsabile de gestionarea crizei sunt conduse de oameni incompetenți“, a transmis președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru prin intermediul unui comunicat de presă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*