Polițiștii ialomițeni au confiscat bijuterii în valoare de peste 30.000 de lei, într-o acțiune de prevenire a comerțului ilicit cu metale prețioase

Acțiune de prevenire a comerțului ilicit cu metale prețioase. FOTO IPJ Ialomița

Peste 120 de grame de bijuterii nemarcate potrivit prevederilor legale în vigoare, cu o valoare ce depășește 30.000 de lei, au fost confiscate de polițiștii ialomițeni, în urma unor controale la magazinele de profil din Slobozia și Urziceni.

Potrivit IPJ Ialomița, miercuri, 8 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul reprezentanților Autorității pentru Protecția Consumatorului București – Direcția de metale prețioase și Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Ialomița au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea contrabandei și a comerțului ilicit cu metale prețioase.

În cadrul activităților au fost efectuate verificări la trei societăți comerciale de profil, cu puncte de lucru în municipiile Slobozia și Urziceni.

La una dintre unitățile economice verificate, polițiștii au identificat accesorii de tip bijuterii, confecționate din metal galben care nu erau marcate corespunzător și care nu respectau prevederile legale privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România.

Societatea comercială a fost sancționată cu suma de 10.000 de lei, fiind confiscate bijuteriile neconforme, în greutate de 121,46 grame, în valoare totală de 31.579 de lei, ce vor fi predate către Trezoreria Slobozia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*