Peste 50 de amenzi, în valoare de 6.250 de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni

Acțiune a polițiștilor ialomițeni. FOTO IPJ Ialomița

Peste 50 de amenzi, în valoare de 6.250 de lei, au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în urma unei acțiuni desfășurate sâmbătă, 19 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei coronavirus, precum și asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă rutieră.

Polițiști din toate structurile operative, alături de jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică și polițiști locali, au verificat modul în care sunt respectate normele specifice pentru reglementarea transportului rutier de persoane, precum și cele stabilite pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Pe raza municipiului Slobozia, au fost constituite filtre rutiere pentru verificarea documentelor necesare circulației pe drumurile publice, în conformitate cu legislația în vigoare, fiind controlate în trafic peste 30 de autovehicule.

Totodată au fost verificate 26 de societăți comerciale și legitimate peste 170 de persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.250 de lei.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*