Peste 200 de polițiști ialomițeni vor asigura ordinea și siguranța publică în perioada Crăciunului

Acțiune a polițiștilor ialomițeni. FOTO IPJ Ialomița

Numărul polițiștilor ialomițeni care vor acționa în stradă, în perioada următoare, a fost suplimentat, în vederea asigurării un climat de ordine și siguranță publică, astfel încât toți cetățenii să își petreacă sărbătorile în liniște. Împreună cu jandarmi și polițiști locali vor fi continuate verificările privind respectarea măsurilor de limitare a infectării cu virusul COVID-19, precum și controalele pe timp de noapte.

În perioada minivacanței de Crăciun, peste 200 de polițiști ialomițeni vor fi angrenați în acțiuni menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului, prin menținerea ordinii publice, la nivelul județului Ialomița.

Efectivele planificate în serviciu vor acționa pe două paliere: cel de prevenire și descurajare, iar cel de-al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

Polițiștii care vor acționa zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv polițiști de ordine publică, poliție rutieră, transporturi, investigații criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă.

Polițiștii vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de orice natură, zilnic, sunt în desfășurare în sistem integrat, acțiuni de verificare a gradului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*