Peste 100 de jandarmi ialomițeni, la datorie în perioada Crăciunului

Jandarmi ialomițeni vor fi la datorie în perioada Crăciunului. FOTO IJJ Ialomița

Sărbătorile de iarnă înseamnă pentru jandarmii ialomițeni suplimentarea efectivelor care execută misiuni specifice, astfel, în perioada 23 – 27 decembrie, pentru siguranța cetățenilor, Jandarmeria Ialomița va intensifica acțiunile specifice de asigurare a ordinii și siguranței publice la nivelul județului Ialomița.

Peste 100 de jandarmi se vor afla atât în mod independent cât și în cooperare cu polițiști ialomițeni în dispozitive de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială care ar putea afecta siguranța cetățenilor, verificarea respectării măsurilor epidemiologice cât și pentru a interveni rapid pentru soluționarea sesizărilor primite de la cetățeni.

Patrulele de jandarmerie se vor regăsi în zonele și arterele intens circulate, în zonele aglomerate, precum și la evenimentele publice specifice acestei perioade pe raza județului Ialomița, astfel încât să prevină faptele de natură antisocială care pot afecta siguranța cetățenilor.

Totodată, jandarmii ialomițeni vor efectua și verificări asupra persoanelor care au aplicată măsura carantinării, iar acolo unde vor constata că aceasta nu este respectată, vor aplica măsurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*