Patru persoane reținute după o altercație izbucnită la o petrecere, în comuna Traian

Agresori reținuți. FOTO Poliția Română

O petrecere organizată în comuna Traian s-a încheiat cu intervenția polițiștilor, după ce, în noaptea de 5 spre 6 august, între șase persoane a izbucnit o altercație. În urma conflictului, două persoane au fost rănite.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, scandalul ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri spontane.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Slobozia au intervenit pentru aplanarea conflictului și au stabilit situația de fapt. În urma verificărilor, oamenii legii au dispus măsurile legale față de patru persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 28 de ani, toate din comuna Traian.

Cele patru persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs altercația și responsabilitățile celor implicați.

Polițiștii atrag atenția că consumul de alcool nu poate justifica comportamentele violente și că agresivitatea, tulburarea ordinii publice sau punerea în pericol a celor din jur nu sunt tolerate, indiferent de context.

„Consumul de alcool poate explica o decizie proastă, dar nu o scuză”, transmit polițiștii ialomițeni, care precizează că vor continua să intervină ferm atunci când astfel de comportamente afectează siguranța cetățenilor, fie că este vorba despre petreceri, evenimente private sau alte situații.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*