UPDATE Operațiune de salvare pe lacul Bentu Mare. O persoană este căutată după ce s-a răsturnat cu mașina în apă. Persoana a fost găsită și era decedată

Mașină de pompieri. FOTO ISU Ialomița

Pompierii din cadrul ISU Ialomița desfășoară, în aceste momente, o operațiune de căutare și salvare pe lacul Bentu Mare, în zona Balta Ialomiței, după ce o persoană s-ar fi răsturnat cu autoturismul în apă și nu ar mai fi reușit să iasă la suprafață.

Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, martorii au relatat că persoana căutată s-ar fi aflat într-un autoturism care s-a răsturnat în lac.

După producerea incidentului, aceasta nu ar mai fi ieșit la suprafață, fiind declanșată o amplă intervenție pentru găsirea sa.

La fața locului intervin pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o barcă pneumatică și o autospecială pentru intervenție și comandă (APIC). La misiune participă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Având în vedere natura intervenției, ISU Ialomița a solicitat și sprijinul scafandrilor de la ISU București-Ilfov, care urmează să participe la căutări.

De asemenea, către locul intervenției se deplasează prim-adjunctul inspectorului-șef al ISU Ialomița.

Operațiunea este în desfășurare.

UPDATE

Persoana respectivă a fost găsită și adusă la mal, iar cadrele medicale au constatat decesul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*