O anexă gospodărească din localitatea Moldoveni a luat foc de la o țigară

Pompierii au reușit să stingă focul. FOTO ISU Ialomița

Pagube mari pentru o familie din localitatea Moldoveni după ce o țigară aruncată la întâmplare a aprins materialele inflamabile din apropiere, iar focul s-a extins la o anexă din gospodărie. 

În dimineața de 3 mai, în jurul orei 1.55, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Moldoveni.

La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autosanitară SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unei anexe.

Incendiul a fost localizat și lichidat după aproximativ două ore. Au ars magazia pe o suprafață de aproximativ 20 mp, aproximativ 1000 kg de grâu, 2 biciclete, o tocitoare, o trotinetă electrică și s-a degradat acoperișul anexei.

Pompierii au stabilit că cel mai probabil incendiul s-a datorat fumatului în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*