Măsuri suplimentare impuse în Slobozia pentru limitarea cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2

Primăria Slobozia. FOTO G. M.
Primăria Slobozia. FOTO G. M.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a dispus, ca urmare a creșterii într-un ritm alert a răspândirii virusului COVID-19 pe teritoriul municipiului Slobozia, mai multe măsuri în scopul prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor și neinstituirii măsurii de carantină totală.

Astfel, potrivit Primăriei Slobozia, începând de vineri, 15 octombrie, circulația şi staționarea în spații publice a persoanelor nevaccinate sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere (se poate redacta şi de mână), legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. Modelul de declarație pe propria răspundere poate fi descărcat folosind link-ul https://municipiulslobozia.ro/…/10/14/hotararea-217-cjsu/.

De asemenea, în intervalul 05.00 – 20.00 este interzisă deplasarea în afara locuinței, cu următoarele excepții:

  1. Persoanele sunt vaccinate sau au trecut prin boală, dovada situațiilor fiind realizată prin intermediului certificatului digital (Green Pass);
  2. Deplasarea are loc în interes profesional;
  3. Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau realizată la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  4. Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit;
  5. Deplasarea din motive justifice (îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie).

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate spațiile publice, inclusiv la locul de muncă.

Tranzitarea localității: Se permite tranzitarea localității de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.

Este permisă organizarea de evenimente private anterior programate, în spații închise sau deschide, cu respectarea condițiilor de 30 la sută din capacitate și doar pentru persoanele care vor prezenta certificatul de vaccinare sau certificatul verde.

Este permisă activitatea restaurantelor, cafenelelor și teraselor, cu respectarea condițiilor de 30 la sută din capacitate și doar pentru persoanele care vor prezenta certificatul de vaccinare sau certificatul verde. Pentru persoanele celelalte este permisa comercializarea produselor doar în sistem Take-Away (la pachet) sau catering.

Operatorii economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare sau nealimentare vor avea programul de lucru limitat până la ora 20.00, fiind exceptate farmaciile și stațiile de alimentare cu carburant. Accesul persoanelor nevaccinate este permis doar până la ora 19.00.

„Sănătatea locuitorilor municipiului Slobozia este preocuparea principală a tuturor instituțiilor statului, însă fiecare dintre noi putem contribui la stoparea răspândirii accelerate a infectării, respectând măsurile de siguranță dispuse de autorități. Fii responsabil! Salvează vieți! Respectă măsurile adoptate de autorități!”, au transmis reprezentanţii Primăriei Slobozia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*