Manifestările publice de Bobotează, printre care se numără „Botezul” cailor și competițiile sportive devenite tradiție la Fetești, se suspendă anul acesta din cauza măsurilor luate la nivel național pentru prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2.
„Regretăm faptul că nu ne putem bucura, ca în fiecare an, de aceste frumoase obiceiuri și ne exprimăm dorința de a trece cu bine și cât mai repede peste această perioadă de grele încercări. Vă dorim sănătate multă și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Primăriei Fetești.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consilierii județeni din Ialomița au fost convocați într-o ședință ordinară în data de 28 martie. Ședința are loc în noul sediul al Consiliului Județean Ialomița din Slobozia, Bulevardul Chimiei, nr.21, de la ora 14.00. I. […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 21 decembrie, este termenul limită de depunere a șapte declarații fiscale. Potrivit AJFP Ialomița, este vorba despre următoarele documente: formularul 100 – ”Declarație privind obligațiile […]
Un tânăr de 25 de ani a ajuns rănit la spital după ce a fost implicat, noaptea trecută, în jurul orei 02.30, într-un accident rutier petrecut pe DJ 201. Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate […]
Be the first to comment