Mai multe persoane au fost depistate de către polițiștii ialomițeni având asupra lor declarații completate în fals

Șoferi fără documente sau cu permisul suspendat, prinși de polițiști în trafic

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Ialomița au întocmit în seara de 22 aprilie, dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, pe numele unor bărbați care circulau pe drumurile publice cu adeverințe de angajator false.

Aflați în timpul unor activități de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Ialomița au identificat în trafic, pe raza municipiului Slobozia, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 61 ani, din Orașul Năvodari. Alături de acesta, în autovehicul se aflau și doi bărbați, de 37 și 39 de ani, din județul Constanța.

În urma solicitării documentelor de identitate și a actelor ce justifică deplasarea, aceștia au prezentat adeverințe emise de un angajator din municipiul București, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbații nu figurează ca angajați ai societății, iar ștampila și semnătura operatorului economic nu sunt aplicate în original.

La scurt timp, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Bărcănești.

În urma verificărilor documentelor autovehiculului și actelor ce justifică deplasarea pe drumurile publice, a reieșit că șoferul a prezentat o adeverință de angajator completată cu date false, întrucât acesta nu figurează ca salariat al societății respective.

În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „falsul în înscrisuri sub semnătură privată” și „uz de fals”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*