Lucrările de modernizare la Ambulatoriul Spitalul Județean de Urgență Slobozia se află într-un stadiu avansat

Spitalul Județean de Urgență Slobozia. FOTO Paul Alexe

Lucrările de modernizare la Ambulatoriul Spitalul Județean de Urgență Slobozia află într-un stadiu avansat și există speranța ca acest proiect să se finalizeze în avans, adică în anul 2022, au precizat reprezentanții unității sanitare în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul Consiliului Județean Ialomița.

Conferința de presă susținută de vicepreședintele CJ Ialomița, Emil Cătălin Grigore, administratorul public al județului Ialomița, Alexandru Potor, și managerul Spitalul Județean de Urgență Slobozia, Liviu Patrichi. Temele abordate în cadrul conferinței au fost stadiul implementării proiectelor derulate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, contractul privind „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia“, finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare, respectiv susținerea Spitalului Județean de Urgență Slobozia prin sponsorizări acordate de societăți private, atât din județul Ialomița, cât și din alte zone ale țării.

Având în vedere că, Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cea mai importantă unitate sanitară a județului Ialomița, asigurând asistența medicală de specialitate la peste 280.000 locuitori și singura unitate sanitară din județ care poate asigura managementul medical pluridisciplinar al cazurilor de mare complexitate, Consiliul Județean Ialomița acordă o importanță deosebită investițiilor în acest domeniu.

În prezent, aici se derulează patru mari proiecte:

  1. „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia“;
  2. „Modernizarea și dotarea incintei clădirii Spitalului Județean Urgență Slobozia”;
  3. „Construirea blocului operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia“;
  4. „Modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia”.

În ceea ce privește modernizarea Ambulatoriului, lucrările se află într-un stadiu avansat. Aici se intervine gradual pentru a nu perturba serviciile medicale. S-au găsit soluții ca cele două unități medicale, respectiv Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița și Dispensarul TBC să fie relocate în alte spații pentru a putea să-și continue activitatea medicală. Există speranța ca acest proiect să se finalizeze în avans, adică în anul 2022. La momentul actual sunt executate aproximativ 40% din lucrări.

De asemenea, s-au început lucrările la modernizarea și dotarea incintei clădirii Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Pentru început se lucrează la termoizolarea fațadei spitalului urmând a se continua cu lucrări în incinta spitalului, etapizat, pentru a nu crea disconfort major pacienților.

Blocul operator se va construi pe terenul aflat în spatele spitalului. Va fi o construcție de 3 etaje care va asigura toate funcțiunile necesare unu bloc operator modern. La momentul actual a fost pregătit terenul în vederea începerii construcției.

Proiectul „Modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia” se află în faza de achiziție publică a lucrărilor.

Pe lângă cele 4 proiecte care se află în derulare, Consiliul Județean Ialomița pregătește alte 2 proiecte care vor asigura desfășurarea actului medical la standarde europene. Acestea se referă la construirea unei clădiri multifuncționale P + 8E care va fi amplasată în locul actualei Centrale termice (aceasta va fi demolată, întrucât actuala clădire nu mai îndeplinește condiții de securitate și igienă necesare unei bune funcționări) și va cuprinde: centrală termică, Bloc alimentar, Spălătorie, Parcări auto, Spații administrative, Spații de locuit pentru medici și rezidenți, Sală de conferințe, Heliport și respectiv, la realizarea tuturor elementelor necesare asigurării măsurilor de securitate la incendiu conform standardelor impuse prin legislația în vigoare.

Pe 17 decembrie 2021, Spitalul Județean de Urgență a obținut finanțare de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru proiectul „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19“. În cadrul proiectului se vor achiziționa 3 unități medicale mobile cu câte 12 paturi fiecare, unde vor fi consultați și tratați adecvat pacienții infectați cu SARS-CoV-2. Acest proiect are menirea de a asigura accesul la serviciile medicale atât pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2 cât și pentru pacienții cu boli cronice al căror acces a fost în restrâns pe timpul pandemiei din cauza măsurilor necesare protejării împotriva virusului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*