Județul Ialomița se va afla sub cod galben de ploi și vijelii, valabil de marți seara până miercuri dimineața.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil între 6 octombrie, ora 18 și 7 octombrie, ora 6.00.
În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în sudul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei și local în Moldova. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 41 de ani, din localitatea Slobozia, care și-ar fi lovit fosta concubină. La data de 16 decembrie, în jurul orei 13:00, […]
Trei persoane, printre care și un copil au suferit răni ușoare în urma unui accident rutier înregistrat în satul Gimbășani. Se pare că evenimentul rutier a avut loc în urma unei manevre executate de o […]
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a semnat luni, 13 iulie, patru noi contracte finanțate de ADI Ialomița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală 2020 cu o valoare totală de 1.759.585,14 lei, din care 788.509,85 […]
Be the first to comment