Jandarmii suplimentează efectivele pentru evenimentele publice organizate în acest weekend în Ialomița

Misiune a jandarmilor. FOTO Jandarmeria Ialomița

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a anunțat suplimentarea efectivelor care vor acționa în acest sfârșit de săptămână pentru menținerea ordinii și siguranței publice la manifestările organizate în mai multe localități din județ.

Măsurile vizează evenimente recreative, culturale, sportive și tradiționale care se vor desfășura în Slobozia, Amara, Ciulnița, Broșteni și Căzănești.

Vineri, jandarmii vor fi prezenți la evenimentul „Vine, vine, Vacanța Mare!”, organizat pe bulevardul Chimiei din municipiul Slobozia.

Sâmbătă, efectivele vor asigura măsuri de ordine publică la manifestarea artistică „Prima zi din Vacanța Mare”, desfășurată pe plaja Zorilor din Amara, la partida de fotbal dintre Bărăganul Ciulnița și ACS Viitorul Corbeanca, la comemorarea lui Evanghelie Zappa din satul Broșteni, comuna Ion Roată, precum și la evenimentul „Inteligența artificială pe înțelesul tuturor”, organizat în Parcul Catedralei din Slobozia.

Duminică, jandarmii vor fi prezenți la activitățile dedicate sărbătorii populare „Drăgaica”, care vor avea loc pe stadionul din orașul Căzănești.

Pentru prevenirea incidentelor, reprezentanții Jandarmeriei recomandă participanților să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele, să își supravegheze bunurile personale și copiii și să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112 în cazul în care observă fapte antisociale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*