Jandarmii ialomițeni au desfășurat, în luna august 2026, 676 de misiuni de ordine publică, principalele obiective fiind creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, asigurarea ordinii la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, 40 dintre misiuni au vizat asigurarea ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural-artistice, proteste, activități comerciale sau vizite oficiale.
Alte 159 de misiuni au fost de intervenție, iar 477 au vizat menținerea ordinii și siguranței publice.
Jandarmii au intervenit la 159 de evenimente semnalate prin 112 sau prin alte mijloace. Totodată, au participat la 37 de acțiuni în cooperare cu alte instituții și au pus în aplicare 20 de mandate de aducere.
În urma misiunilor desfășurate, au fost constatate 342 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. Pentru acestea au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 85.000 de lei.
În aceeași perioadă, jandarmii ialomițeni au constatat 42 de infracțiuni, dintre care 11 în mod independent și 31 în cooperare cu polițiștii.
În luna august au fost organizate și 29 de activități preventiv-informative, în cadrul programelor „Turiști în siguranță”, „Adolescență fără delincvență”, „Spațiul public este al tuturor” și „Invitație la fair-play”.
La aceste activități au participat aproximativ 4.500 de persoane.

Be the first to comment