Intervenție a jandarmilor. FOTO Jandarmeria Ialomița
Jandarmeria Ialomița aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, tulburarea ordinii și liniștii publice constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit legislației în vigoare, persoanele care tulbură liniștea locatarilor prin producerea de zgomote, ascultarea muzicii la intensitate ridicată, organizarea de petreceri sau utilizarea unor echipamente care generează disconfort fonic pot fi sancționate contravențional. În cazul repetării faptelor, amenzile pot ajunge până la 12.000 de lei.
Jandarmeria Ialomița recomandă cetățenilor să manifeste responsabilitate și respect față de comunitate, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Jandarmii ialomițeni au găsit substanțe susceptibile a fi interzise asupra unui tânăr de 25 de ani. Potrivit Jandarmeriei Ialomița, în noaptea de 15 spre 16 iulie, în jurul orei 03:00, jandarmii aflați în timpul unei […]
Furnizorul integrat PPC Energie lansează PPC MaxControl, o ofertă de furnizare a energiei dedicată exclusiv clienților prosumatori, prin care energia livrată în rețea este valorificată la prețul Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) la intervale de […]
Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din localitatea Fetești, județul Ialomița, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești Oraș, astăzi – 15 iulie 2026, […]
Be the first to comment