FOTO Razie de amploare a poliției în Urziceni și Bărbulești, susținută de un elicopter al MAI

Polițiștii au verificat autoturismele la ieșirea din localitate. FOTO IPJ Ialomița

Forţe de ordine cu efective mărite au acţionat ieri după-amiază pe raza municipiului Urziceni și comunei Bărbulești, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă rutieră, precum şi verificarea măsurilor legale impuse prin ordonanţele militare. Zona a fost survolată de un elicopter al M.A.I.

în după amiaza zilei de 27 aprilie, între orele 15.00 – 19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, au acționat în filtre rutiere, patrule de ordine și siguranță publică și echipe canine, în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină precum și a celor impuse pe timpul stării de urgentă. O aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne a survolat zona pe tot parcursul acțiunii.

Au fost controlate în trafic 409 autovehicule și legitimate peste 500 de persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 131 de sancțiuni contravenționale, 59 dintre acestea pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, valoarea totală fiind de peste 168.000 de lei.

De asemenea, în cadrul acțiunii polițiștii au depistat în flagrant pe raza comunei Bărbulești un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, în urma verificărilor reieșind faptul că autovehiculul era radiat din circulație din anul 2017.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Ialomița, echipajele de polițiști acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*