Pompierii militari din cadrul ISU Ialomița au intervenit luni, 22 februarie, în jurul orei 13.30, la un accident rutier produs pe DJ 203 I, pe raza localității Cotorca din județul Buzău, zonă aflată în raionul de intervenție al inspectoratului, în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz.
Potrivit ISU Ialomița, la fața locului, s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni.
„Din eveniment a rezultat o singură victimă, șoferul unuia dintre autoturisme, bărbat cu vârsta de 36 de ani, care prezenta un traumatism la membrul superior stâng. Acesta a fost monitorizat de echipajul SMURD, ulterior fiind preluat și transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingerea incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină luni, 21 martie, la un accident rutier petrecut la ieșirea din municipiul Slobozia spre Drajna, în zona Combinat. În accident a fost implicat un singur autoturism, care a […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că românii pot investi din luna ianuarie în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de unu, doi și trei ani și dobânzi anuale de 7,35 la sută, […]
Be the first to comment