FOTO Intervenție de peste o oră a pompierilor ialomițeni pentru salvarea unui cal

Intervenție a pompierilor ialomițeni pentru salvarea unui cal. FOTO ISU Ialomița
Intervenție a pompierilor ialomițeni pentru salvarea unui cal. FOTO ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au acționat, luni, mai bine de o oră, pentru a salva un cal ce căzuse într-o groapă. Nouă militari au intervenit în ajutorul animalului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, luni după-amiază, în jurul orei 17.40, pompierii din cadrul Detașamentului Urziceni, au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o groapă din comuna Movilița.

Aceștia au acționat mai bine de o oră cu o autospecială de stins cu apă și spumă și un container Multirisc, încadrate cu nouă subofițeri și prin eforturi susținute au reușit să salveze animalul.

„Pentru evitarea producerii unor astfel de cazuri, recomandăm cetățenilor supravegherea permanentă a animalelor proprii”, au transmis pompierii ialomițeni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*