În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane lei.
Structurată pe bugete, situația veniturilor colectate atât prin conformare voluntare la plată precum și prin măsurile de executare silită, se prezintă astfel:
– bugetul de stat a înregistrat o sumă colectată în valoare de 77,26 milioane lei;
– la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 61,65 milioane lei;
– la bugetul asigurărilor pentru șomaj, sumele colectate au fost în cuantum de 1,21 milioane lei;
– la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, suma încasată s-a ridicat la valoarea de 33,86 milioane lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 08 […]
Jandarmii ialomițeni au desfășurat, în luna august 2026, 676 de misiuni de ordine publică, principalele obiective fiind creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, asigurarea ordinii la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, fiind astfel obligați să își […]
Be the first to comment