Elevii din Ialomița se pot înscrie la a doua ediție a GOAL Camp (Grow Outstanding Action Leaders Camp)

American Councils for International Education Romania anunță lansarea celei de-a doua ediții a GOAL Camp (Grow Outstanding Action Leaders Camp).

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită elevii cu vârsta cuprinsă între 13 și 16 ani din județele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman, să candideze la GOAL Camp, ce va avea loc în apropiere de București în perioada 27 iunie – 2 iulie.

Acest program își propune să ofere elevilor cu domiciliul în mediul rural din România, pasionați de implicare civică, oportunitatea de a învăța cum funcționează statul român, care este rolul cetățeanului într-o societate democratică și cum pot ei să se implice activ, aducând schimbări pozitive în comunitățile din care provin. Participarea în cadrul celei de-a doua ediții a GOAL Camp în România este gratuită, cei 15 participanți ce urmează a fi selectați având asigurate integral: cazarea, materialele și sesiunile educative cu traineri și invitați de prestigiu. Ediția a II-a a GOAL Camp va include și o componentă online, derulată anterior taberei.

GOAL Camp este dedicată elevilor domiciliați în mediul rural, care sunt vizionari, creativi și implicați civic, urmărind dezvoltarea leadershipului civic și a cetățeniei active în rândul participanților. Elevii participanți vor avea parte de activități diverse, de tip team building, dezbateri, workshopuri și sesiuni de informare sau vizite în instituții publice de interes pentru tematica programului. La finalul camp-ului, participanții vor fi coordonați în vederea implementării unor proiecte locale, în comunitățile sau școlile din care provin.

Competiția este deschisă elevilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

  • au cetățenie română;
  • sunt, la momentul înscrierii, elevi la orice școală, din mediul rural și urban, în județele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman;
  • au minimum 13 ani și maximum 16 ani împliniți în momentul începerii programului (27 iunie 2022);
  • au cel puțin un nivel mediu de cunoștințe de limba engleză;
  • sunt creativi, implicați civic și cu rezultate școlare și extrașcolare bune;
  • demonstrează interes față de tematica programului;
  • sunt dispuși să organizeze cel puțin un proiect civic local, în perioada 11 – 22 iulie 2022.

Cei interesați se pot înscrie online până pe data de 22 mai 2022, completând formularul disponibil aici: https://forms.office.com/r/kRLJR58fML. Formularul de aplicare poate fi completat atât în format fizic cât și electronic.

Informații complete despre program sunt disponibile pe site-ul www.americancouncils.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*