DSVSA Ialomița reamintește măsurile pe care proprietarii de animale ar trebui să le ia în perioadele caniculare

Având în vedere atenționările meteo de vreme caniculară din zona de sud-est a României, cod portocaliu de caniculă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița reamintește crescătorilor de animale faptul că acestea pot fi supuse unui stres termic ridicat, determinând posibila creștere a mortalității la animale.

Pentru evitarea unor implicații nedorite, se impune ca necesitate aplicarea unui complex de măsuri specifice.

Astfel, proprietarii de animale au obligația de a asigura în permanență cantități suficiente de apă proaspătă și hrană pentru animale, să asigurare un adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecție față de acțiunea directă a razelor solare, să nu utilizeze animalele la muncă în intervalul de timp 12.00 – 16.00, dacă temperatura exterioară la umbră depășește 25 de grade C:

  • pentru animalele prezente la pășune se vor lua măsuri să fie asigurate surse permanente de apă proaspătă și hrană, precum și umbrare unde animalele să poată fi adăpostite;
  • în conformitate cu prevederile Ordonanței 47/2005, proprietarii de animale (din gospodăriile populației) vor notifica în caz de mortalități consiliile locale pentru ecarisarea teritoriului;

Unitățile cu activitate de creștere a animalelor vor lua măsuri pentru:

  • programarea transporturilor de animale, astfel încât să se evite perioada zilei când temperaturile pot afecta bunăstarea animalelor transportate;
  • dirijarea animalelor cahectice (puternic deshidratate și în imposibilitatea de a se deplasa), din considerente legate de protecția animalelor, la abatoare în vederea uciderii și trimiterii cadavrelor spre denaturare;
  • adaptarea programului de transport astfel încât să nu se producă un stres suplimentar animalelor;
  • instruirea personalului operator responsabil cu mișcarea, cazarea, contenționarea, asomarea și sacrificarea animalelor.

În cazul transportatorilor, ori a centrelor de colectare export/schimb intracomunitar animale:

  1. Animalele nu trebuie încărcate în mijloacele de transport atunci când temperaturile sunt prognozate să depășească pragul de 35°C în orice etapă a călătoriei;
  2. Animalele trebuie manipulate doar atunci când este necesar;
  3. Animalele trebuie inspectate clinic la îmbarcare pentru a observa semne de stres termic (ex. respirație cu gura deschisă; frecvență crescută a respirației; transpirație; gâtul întins înainte și corp întins în cazul iepurilor);
  4. Trebuie asigurate adăpători potabile cu apă proaspătă, pentru ca toate animalele să ajungă ușor la acestea;
  5. Densitatea de încărcare trebuie redusă cu cel puțin 10-15%, în special în zonele cu risc termic crescut din mijloacele de transport, care sunt compartimentul din față (în spatele cabinei șoferului) și punțile superioare;
  6. Trebuie crescută înălțimea compartimentului de deasupra animalelor, astfel încât volumul de aer circulat să fie mai mare;
  7. Transporturile trebuie realizate pe timpul nopții, sau în primele ore ale dimineții, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei;
  8. Mijloacele de transport animale vii trebuie parcate întotdeauna la umbră, în mod ideal poziționând mijlocul de transport perpendicular pe direcția vântului și cu trapele deschise pentru a permite trecerea curenților de aer;
  9. Sistemele de ventilație ale vehiculului trebuie să fie pornite în timpul opririlor;
  10. Mijloacele de transport trebuie să aibă o culoare deschisă a acoperișului, pentru a reduce efectele acumulării termice solare (obligatoriu pentru călătoriile care depășesc perioada de 8 ore, acoperișul trebuie să fie și izolat);
  11. Trebuie să existe un plan de contingență pentru fiecare călătorie; orice întârziere, aglomerare în trafic, defecțiuni tehnice, etc. pot deveni factori critici foarte rapid (obligatoriu pentru călătoriile care depășesc perioada de 8 ore);
  12. În cazul exporturilor de animale vii către Turcia, călătoriile trebuie planificate cu mare atenție, pentru a fi evitate întârzierile, în special în zonele de trecere a granițelor, unde perioadele de așteptare sunt, în medie, de 4-6 ore; de asemenea, trebuie să se țină cont și de programul de funcționare al PIF-urilor din Bulgaria și Turcia.
  13. Vă informăm că Ungaria a notificat faptul că interzice transportul către Turcia începând cu data de 25.06.2021 cu tranzit prin Bulgaria, precum și transporturile care implică staționarea pentru 24 de ore în punctele de control de pe teritoriul Ungariei (restricțiile sunt aplicate doar mijloacelor de transport rutier care nu dispun de sisteme de răcire și care nu pot asigura la interior temperatura cuprinsă între 5 gr. C – 30 gr. C conform Reg. 1/2005)

Identificarea și managementul stresului termic în condiții de temperaturi ridicate

Există numeroase semne care indică stresul termic la animale, printre cele mai generale numărându-se: gâfâitul, consumul crescut de apă, creșterea frecvenței respiratorii, inapetență, letargie, hiperalivație și, în cazuri mai grave, pierderea conștienței.

În cazul în care se observă că animalele manifestă stres termic, se pot implementa următoarele măsuri pentru a le reduce temperatura corporală:

  • Mutarea imediată a acestora la umbră, preferabil într-o zonă unde aerul circulă; dacă animalele sunt prea stresate pentru a fi mutate, se preferă improvizarea unei zone de umbră la locația lor;
  • Stropirea cu apă rece, mai ales în zona picioarelor; se recomandă folosirea furtunurilor sau a stropitorilor pentru bovine, porcine și ecvine; se pot pune prosoape umede peste animale; câinii și pisicile pot fi îmbăiate; păsările nu ar trebui udate decât dacă există o adiere a aerului care va ajuta la procesul de scădere a temperaturii corporale;
  • Reducerea densității animalelor, pentru a le permite acestora să se așeze;
  • În cazul în care animalele nu dau semne de revenire în urma stresului termic, trebuie să se contacteze medicul veterinar.

Se recomandă verificarea dacă adăpătorile, pompele și țevile de apă sunt în stare bună de funcționare, înaintea sosirii perioadei călduroase. Digestia nutrețurilor produce căldură, care va contribui la sarcina termică a animalelor. în perioada de caniculă, se recomandă ca animalele să fie hrănite cu furaje de calitate superioară, pentru a menține consumul de nutrienți fără o producție excesivă de căldură. Hrănirea animalelor ar trebui făcută dimineața și seara sau când temperaturile sunt mai scăzute.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*