Dosar penal pentru un bărbat din Valea Măcrișului, prins de două ori la volan beat și fără să dețină permis de conducere

Dosar penal pentru un bărbat prins de două ori la volan beat și fără să dețină permis de conducere. FOTO IPJ Ialomița

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Valea Măcrișului, este cercetat penal de polițiști, după ce a intrat cu mașina într-un gard. Acesta a fost depistat de două ori conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice și fără să dețină permis de conducere.

Potrivit IPJ Ialomița, la data de 1 ianuarie, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au fost sesizați printr-un apel la 112 despre faptul că pe raza comunei Valea Măcrișului un autoturism fără numere a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în gardul unui imobil.

Polițiștii au identificat la fața locului autoturismul în cauză, precum și conducătorul acestuia, un bărbat în vârstă de 39 de ani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul Drager, ce a indicat o valoare de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului din Urziceni unde i-au fost recoltate probe biologice.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul a fost depistat în seara anterioară, pe raza comunei Valea Măcrișului, conducând același autoturism, fără să dețină permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de rezultatul etilotestului ce a indicat valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a declarat polițiștilor că s-a hotărât să meargă la locul unde lăsase autoturismul în momentul depistării pentru a-l duce la domiciliul său, însă ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu acesta în gardul unei locuințe.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducere unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*