Dosar penal pentru o tânără care a votat, pe listele suplimentare, folosind un document anulat

O tânără de 23 de ani s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce a votat pentru comuna Ion Roată, pe listele suplimentare, folosind un document anulat.

Poliţiştii din cadrul Secției  nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană şi-ar fi exercitat dreptul de vot, la secţia de votare din satul Broșteni, comuna Ion Roată, pe listele suplimentare, fără a avea acest drept.

„Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că o tânără, de 23 de ani, şi-ar fi exercitat dreptul de vot, folosind un document de identitate anulat”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de fraudă la vot, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*